Biserica Romano-Catolică

Biserica de 800 de ani este cea mai veche biserică din Depresiunea Gheorgheni. Conform înscripţiei de pe turn, s-a construit în anul 1213 în stil roman, în cinstea sfinţilor Simeon, Iuda Tadeu şi a Sfântei mucenici Margareta. Partea arhitecturală cea mai de preţ a bisericii este portalul de piatră semiarcuită, specifică stilului roman. Primele însemnări despre biserică datează cu o sută de ani mai târziu în listele papale, şi anume în anii 1332, 1933, 1934.

De-a lungul istoriei sale, biserica a fost de mai multe ori distrusă de turci, tătari, austrieci, chiar şi de propria naţie, de multe ori a suferit şi din cauza inteperiilor naturii. Din aceste cauze biserica a fost de mai ori reconstruită, lărgită.

În arhitectura din prezent a bisericii regăsim elemente romane, gotice şi barocul. Reconstruirea în stil gotic s-a făcut în a doua parte a secolului al XV-lea, iar reconstruirea în stil baroc s-a făcut între anii 1766 şi 1773.

În această biserică a slujit preotul István, iniţiatorul pelerinajului de la Şumuleu Ciuc. Preoţi importanţi care au slujit la această biserică mai sunt: P. Domokos Kázmér episcop (Joseniul a fost reşedinţă episcopală provizorie), Andrássy Antal – martir al revoluţiei din 1848-49, Zomora Dániel – mai târziu episcop-vicar de Alba Iulia, contele Mikes János – mai târziu episcop de Szombathely, Gaál Tamás preotul care a construit biserica de la Borzont şi a înfiinţat şcoli.

Altarul principal este construit în stil baroc în anul 1773. În partea de sus a altarului se vede tabloul reprezentând pe Sfânta mucenică Margareta. Partea de mijloc este împărţită în trei părţi de patru coloane ionice. Printre aceste coloane se găsesc trei statui (Fecioara Maria, Sf. Simeon şi Sf. Iuda Tadeu)

În 1896 Ávéd János a dăruit bisericii patru geamuri colorate (confecţionate la Budapesta).

În 1930 Lukács István, Jakabffy Miklósné, Ávéd Bözsi şi comunitatea bisericească a mai dăruit bisericii cinci geamuri colorate, aduse din Grouttau (Cehia).

Cel mai vechi clopot al bisericii (1537) şi cele trei „surori” ale sale au fost luate cu scop militar în timpul Primului Război Mondial (2 august 1916). A rămas numai clopotul dăruit de Róth István în 1909, în greutate de 813 kg. În 1929 comunitatea a cumpărat din atelierul meşterului Seltanhoffer din Sopron (Ungaria), patru clopote: clopotul „Sfânta Treime” cu sunet A – 410 kg, clopotul Sf. Margareta – sunet C – 230 kg (în 1944 a fost luat în scopuri militare), clopotul Sf. Anton – sunet F – 80 kg, clopotul Sf. Ştefan – 170 kg (se află la Borzont).

Orga Rieger a fost fabricat în Viena în anul 1930. Este potrivit pentru interpretarea atât a pieselor clasice, cât şi a celor moderne.

Monumentul eroilor a fost ridicat de Composesorat în 1943 în cinstea celor 266 eroi căzuţi la datorie în primul Război Mondial şi a celor 90 de eroi căzuţi în al Doilea Război Mondial.

Biserica din Borzont a fost construită în 1926 în cinstea regelui Sfântu Ştefan.